Cele mai sexy 100

A început votul pentru Cele mai sexy 100 femei din lume în 2007!

Puteţi vota pe www.fhm.ro. Aveţi de ce: premiile oferite de Panasonic sunt mai mult decât… sexy.

Ce filme am mai văzut

¤ Relative strangers **
O comedioară care se vrea ca în vremurile bune dar care rareori reuşeşte să stârnească un zâmbet. Şi asta doar pentru că de Danny de Vito râzi uneori doar dacă-i priveşti mutra. Un gagiu snob, aflat în pragul nunţii cu o fătucă (bună) nu la fel de constipată, descoperă că adevăraţii lui părinţi sunt complet diferiţi de cei care l-au crescut.

¤ Wild hogs **
Patru moşari cu suflet tânăr pleacă de-acasă într-o vacanţă pe motoare “ca-ntre băieţi”. De idioţi ce sunt intră în tot soiul de belele, mai mari sau mai mici. O oboseală de film, deşi Travolta, Martin Lawrence, William H. Macy şi Tim Allen ar trebui să contrazică termenul. N-o fac.

¤ Letters from Iwo Jima ***
Japonezii trebuie să apere cu orice preţ o insuliţă în timpul celui de-al doilea război mondial. Decimaţi şi lipsiţi de ajutoare, ochii oblici se ascund prin peşteri şi sfârşesc, evident, cu gloanţe americane în creieri sau cu harakiri-uri onorifice. Războiul din perspectiva japoneză, plus o povestioară personală pe fundal – un film bun făcut de Clint Eastwood dar zău că am văzut filme cu şi despre război care m-au mişcat (mult) mai mult.

¤ Perfume: The Story of a murderer ***
Grenouille e un monstruleţ de om care se naşte cu “puterea” de a mirosi orice, oricând şi la orice oră. Marea lui problemă e că el nu miroase a nimic, drept pentru care unicul lui scop în viaţă va fi să creeze un parfum, Parfumul!, care să dea o identitate olfactivă propriei sale persoane. Şi din ce ar fi mai potrivit să îl producă dacă nu din trupurile femeilor care, vezi Doamne, miros atât de divin! Drept pentru care amigo Grenouille se transformă într-un ucigaş în serie. Un film care urmează cartea lui Patrick Suskind fără a se abate prea tare de la ea, dar care lasă impresia că nu poate depăşi nişte limite auto-impuse.

P.S.: tare faza cu orgia din final!

Un premiu pe deplin meritat!

Cristi Geambaşu anunţă că scriitorul Radu Cosaşu a câştigat premiul naţional pentru literatură, oferit de Uniunea Scriitorilor din România.

Mă ridic în picioare şi aplaud pentru cel care mi-a fost idol într-ale scriiturii sportive. Am crescut cu minunatele cărţi ale lui Vanea Chirilă însă am înţeles mai tîrziu ce înseamnă rafinamentul, bunul simţ şi eleganţa de la maestrul Radu Cosaşu. Cu care am avut onoarea să fiu şi coleg, acum un secol, pe vremea săptămânalului Fotbal Plus.

Felicitări, nea Radu!

Aproape de titlu

În Premiere League, azi: Everton – Manchester 2-0 în minutul 50, 2-4 la final.
That’s what I call a fuckin’ good team!

PS: Chelsea a făcut 2-2 acasă cu Bolton. Mai sunt 3 etape în PL şi Man Utd mai are nevoie de un egal şi o victorie (sau doar o victorie, dar cu Chelsea) pentru a fi, matematic, campioană.

A plecat Mopsu’

Eram copil când încă l-am prins jucând pe Florea Dumitrache, în finalul carierei, şi tot ceea ce îmi amintesc despre el este că centra extraordinar. Mai târziu, nebun după fotbal, l-am descoperit în cărţile lui Ioan Chirilă şi, după 1989, în meciurile de arhivă de la Mondialul din 70, pe care TVR le-a redat telespectatorilor – serii de driblinguri care scoteau tequila din spectatorii mexicani şi sufletul din englezii lui Bobby Moore.
În ultimii ani îl vedeam deseori plimbându-se împreună cu soţia prin parcul IOR. Ştiam că e bolnav şi că a renunţat la băutură (marea problemă a vieţii lui) – sau cel puţin acesta era anunţul “oficial”. Părea un om liniştit şi foarte ascultător faţă de consoartă. Copiii treceau pe lângă el fără să-l cunoască şi numai cei cu spirit de observaţie îşi dădeau seama că pe acelaşi trotuar cu ei se află un fost fotbalist de mare valoare, cu glezna de aur fin şi sufletul de copil rebel.
Adio, “Mopsule”!

Marele ipocrit

Există multe personaje nefaste în fotbalul românesc. Şi la Dinamo, şi la Steaua şi peste tot. Însă maximul cred că este atins de Copos.
Las memoriei episoadele din trecut legate de antrenori (cu mătrăşirea ordinară a lui Rednic, cu neîncrederea în Răzvan etc) şi mă refer la ultima lui declaraţie. Conform GSP, Copos spune acum (acum!) că Rapid e cea mai bună echipă din ţară. Anul trecut, când trupa lui Lucescu făcea minuni prin Europa şi se bătea la titlu, marele patron era nemulţumit şi-şi dorea mai mult. Acum, ipocrizia din el îl face să-şi premieze jucătorii după catastrofa cu Dinamo (“arbitrii sunt de vină!”) şi să afirme că echipa lui e cea mai tare. În vreme ce, pe la spate, nu ştie cum să-l aducă mai repede pe Hizo sau vreun alt dulău “galactic”.
Prafurile lui Copos nu mai folosesc nici măcar la propriile prăjituri. Jenant.

Incendiu pe Oxford Street

Totul este filmat din redacţia FHM Londra.

Poster gigant

Un poster cu Carmen Electra (pe o parte) şi Simona Pătruleasa (pe cealaltă) în mărime naturală. Doar împreună cu FHM Mai!

Panduru, acest bufon isteric

Panduru a fost un fotbalist de mare talent, care a păcălit fotbalul. S-a îngropat ani de zile în Portugalia, preferând postura de rezervă la echipe de primă mână de acolo, în schimbul banilor din contracte. Când a avut marea şansă de a juca la un Mondial – în 1994 – i-a spus lui Iordănescu că el nu poate juca mijlocaş dreapta şi a derapat la loc, pe banca de rezerve. Pe care nu avea să o părăsească decât rareori.
Anii au trecut, noi l-am pierdut pe fotbalistul Panduru şi credeam că l-am câştigat pe antrenorul cu acelaşi nume. Un tur de campionat a făcut din Poli Timişoara o echipă interesantă şi competitivă. Părea o mare speranţă. Dar a abandonat rapid. Nu l-au ţinut nervii. Astfel că, în loc de un antrenor, ne-am ales cu un bolnav de nervi. Urlete la conferinţele de presă, show-uri gratuite la care iniţial rîdeai, apoi te revoltai: cum e posibil ca un antrenor să înjure nişte oameni care până la urmă îşi fac datoria?
Îmi ieşise din minte Panduru până acum câteva minute când l-am văzut la televizor în conferinţa de presă de după meciul cu Dinamo. Nu, Panduru n-a bătut pe Dinamo. A scos un 1-1, echitabil, dar nimic mai mult. Nu a salvat, încă, echipa de la retrogradare. În schimb, a început să răcnească la ziarişti că vor să-l bage la puşcărie apoi a plecat intempestiv de la conferinţă spunând că îl caută poliţia. Asta după ce săptămâna trecută condusese maşina deşi avea permisul suspendat.
Ce caută Panduru în această lume care şi aşa are hibele şi căpcăunii ei? Ce vrea Panduru să demonstreze? Că fotbalul e un circ? Că bufonii sunt interesanţi chiar şi-atunci când se află în crize de isterie?

26 aprilie 2000

Se întâmpla acum fix 7 ani: lansarea FHM în România. Cu Artan în frunte! Cu recepţie la Hotel Lido, cu mini-concert Timpuri Noi pe Magheru, în faţă la Scala, şi seara, cu mega-concert în Parcul Carol, cu Sarmalele Reci, Vama Veche şi Timpuri Noi.

Ce tineri eram!

Cu alte cuvinte… happy birthday FHM! Am împlinit cei “şapte ani de-acasă”. De-acum putem să mergem la femei!