Posibilitatea unei insule

Citesc o carte mişto, pe care v-o recomand fără rezerve. Michel Houellebecq – Posibilitatea unei insule. (Ed. Polirom)

Despre timp şi negocierea cu acesta, despre singurătate şi negocierea cu aceasta, despre sex şi negocierea cu ceea ce rămâne după dispariţia lui. Houellebecq scrie cu umor, cinism şi auto-ironie. O să vă placă!

Zully şi căpşunile ei fermecate

Am mai scris pe-aici că Zully Mustafa e o scriitoare de mare talent. Se vede cu ochiul liber citindu-i textele de pe blog, o reală încântare: Zully este genul de scriitoare care mie îmi merge la inimă.

Dincolo de textele pentru “adulţi” (sau mai degrabă înaintea lor), Curtezana este o excelentă scriitoare pentru copii. Ultima ei carte, Balada căpşunilor fără culoare, apărută la Editura Akademos Art, este o micuţă capodoperă, atât în ceea ce priveşte textul cât şi desenele, realizate de Mathias K.

Cel puţin eu simt o imensă bucurie când văd că “se poate” şi că există oameni care reuşesc şi care merită.

PS: lansarea cărţii are loc joi, ora 16.00, la Teatrul Ion Creangă. Mergeţi să descoperiţi cum a pornit aventura lui Căpşunici şi a Căpşunicăi, personaje care au şansa să ajungă departe. Şi nu doar în cartea lui Zully!

Scările Levantului

Scările Levantului

cronică de Alex Potlog

Amin Maalouf este un scriitor libanez considerat unul dintre cei mai buni povestitori contemporani, mai ales atunci cand vine vorba de evocarea unor universuri orientale, mistice si ispititor mirositoare. Auzisem multe despre el, dar foarte recent am reusit sa-mi fac drum sa cumpar una din cartile lui. Absolut intamplator am ales Scarile Levantului, dar se pare ca alegerea a fost una fericita. Cartea debuteaza destul de banal si vag exagerat, cu modul in care doi barbati se cunosc si unul ajunge sa il descopere pe celalalt in cele mai intime detalii. Pe parcursul a 4 zile, Ossyan Ketabdar destainuie unui strain o viata monumentala si o existenta abisala, povestindu-i acestuia despre mocirla mlasinoasa a razboiului si a unui azil pentru bolnavi mintal si despre aerul rarefiat al inaltimilor iubirii si paternitatii. Interesant este modul in care autorul scrie intr-un mod extrem de oriental despre lucruri cat se poate de occidentale (se simte timiditatea si pudoarea levantinului in descrierea Clarei) si intr-un mod extrem de occidental despre lucruri foarte orientale (concizia, eleganta si obiectivitatea cu care trateaza subiectul conflictelor dintre evrei si musulmani in Palestina). Prin cartea aceasta, o carte a dragostei dintre un musulman si o evreica, a razboiului spiritual dintre occident si orient, a disensiunilor din sanul ambelor culturi, Maalouf construieste o punte intre apus si rasarit si propune cititorilor sai o cheie pentru descifrarea unei noi perspective asupra conflictului ancestral dintre cele doua civilizatii.Scarile Levantului este o carte a devenirii si a lipsurilor. Este o scriere despre departare si apropiere, despre suisuri si coborasuri, despre alternative. Maalouf transpune drama unor culturi antagonice in tragedia unei familii frante de diferente etnice, familie despartita de cateva zeci de kilometri, dar de o granita spirituala de netrecut. Subzistenta iubirii este o platitudine care nu isi gaseste locul in aceasta carte. In schimb, sentimentul mutilat de orgoliile si excesele lumii exterioare este analizat profund, studiat in detaliu, sub un moto pe cat de simplu, pe atat de cuprinzator: Eu nu sunt un trecator.

* Scările Levantului, de Amin Maalouf – Editura Polirom, 2006

Vârstele lui Lulu

Lulu are 15 ani şi e îndrăgostită de Pablo, prietenul fratelui ei. Lulu e al cincilea copil dintr-o familie cu şapte odrasle. Într-o casă supra-populată, Lulu îşi trăieşte singurătatea refugiindu-se în pasiunea pentru un bărbat cu mulţi ani mai mare.

Pablo o va dezvirgina, pe Pablo îl va “gusta” în maşină, cu Pablo va ajunge să înţeleagă că nimic nu pare a fi pervers, Pablo o va dezamăgi şi o va regăsi, cu Pablo se va căsători şi de Pablo se va despărţi, datorită lui Pablo va descoperi că sexul poate merge dincolo de limite şi, în final, Pablo o va salva pentru că, nu-i aşa?, binilii învingi şi toate femeile ştie asta!

Fiecare femeie îşi poartă istoria sexuală, mai greu sau mai uşor, în funcţie de întâmplările care i-au marcat viaţa sau de gradul de erotism auto-suportabil de care este în stare. Lulu găseşte puterea de a pătrunde în cele mai adânci hăţişuri ale sexului şi de a ieşi în final la lumină pentru a se reinventa. O carte despre explorarea sexuală dar şi despre laturile întunecate ale sexualităţii femeii.

Romanul Vârstele lui Lulu (Las Edades de Lulu) a fost ecranizat în 1990, de către regizorul Bigas Luna, cu Francesca Neri în rolul principal.

*** Vârstele lui Lulu, de Almudena Grandes, Editura Humanitas, 2007

Aventurile intime ale editurilor noastre

La Editura Trei a apărut un teribilism de carte: Belle de nuit, aventurile intime unei prostituate de lux bucureştene. Cu alte cuvinte, dacă tot a existat la alţii o Belle de jour care povestea despre futaiurile ei prin Londra, era musai să apară şi la noi o clonă, că doar tot ne place să ne mândrim cu cât de bune şi de aia şi de aia sunt româncele.

Vax. După fo’ 40j de pagini îţi dai seama că e o făcătură mizeră. Autorul (am senzaţia că e scrisă de un tip, prea le ştie cu fotbalul şi cu muzica veche) povesteşte la persoana întâi cum o cuconetă cică educată, nesatisfăcută de nimeni şi de nimic, care abordează sastisitul stil “bărbaţii sunt porci dar mor după pula şi banii lor”, se dă în bărci cu toată suflarea masculină a Bucureştiului, de la politicieni la artişti, de la no-name-uri la regizori, de la fotbalişti la foşti colegi de liceu.

Cartea n-are pic de profunzime, e doar un amalgam de sex-cu-cine-vrea-pasărea-mea. Păi, zău, dacă vreau, citesc zi de zi pe blogul Andei lucruri mai scabroase şi mai profunde, nu simt nevoia ca o editură ce s-a specializat în erotisme (dacă tot e să facem dunga-dunga în scris uite o carte mişto apărută la Trei: Fructul interzis, de Nedjma) să-mi arunce prafuri subţiri în ochi.

PS: Apropo de astfel de cărţi, mult mai cool a fost lectura uneia apărute acum câţiva ani la Editura Maşina de Scris. Se numeşte După-amiază cu o nimfomană, e scrisă de Eugen Şerbănescu şi e o confesiune erotică a unei avocate românce care debordează de sexualitate între New York şi Bucureşti. În fapt, aceleaşi lucruri ca în Belle de Nuit dar sub o formă mult mai stilată, mai plină de substanţă şi, mai ales, mai credibilă.