Smart Financial

Un interviu de-al meu, pentru SmartFinancial aici.

"Palme" suspect(e)

Dan Mihu este colegul meu. Prin urmare ştiu ce fel de om este.
Dincolo de a fi un excelent scenarist, Dan Mihu este un om integru.
Dan Mihu nu s-ar fi revoltat niciodată dacă ar fi ştiut că nu are dreptate.
Nu am văzut filmul lui Cristi Mungiu, aştept cu nerăbdare, însă ceva e suspect în toată povestea asta.
Pentru că în România e posibil orice.

O contestatie pentru Palme d’Or

Buna ziua,

Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le
spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru
al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am
publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de
film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o
simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.

Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa
sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu,
premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de
scenarii originale HBO 2006.

Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:

- anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa
iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort
ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva
de avortonul ei, expus in mod brutal si socant

- in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu

- in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu

- in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia
juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul
ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în
care-şi conţine tensiunea interioară.”

- in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4
luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi
tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton
in baie

- in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un
an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu
acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in
luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a
scenariului a durat sub doua luni

Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi
descarcat liber de la adresa
http://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html
, impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl
Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa
rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in
ultimii 10 ani?

Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:

- dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu
pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia
sa

- sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care
a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat,
l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes

- mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea
propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom
confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor -
atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala

Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei
si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio
originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi
selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.

Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei
sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa
a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba
drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte
jurii viitoare.

Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat
sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce
si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind
prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li
se iarta totul.

Al dumneavoastra,
Dan Mihu

PS Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii
la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori
sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu
parte.

Scursuri TV

Nu mă mai uit la televizor, în afară de fotbal şi de rarele momente când mai cad, vreme de 10-15 minute, în consternarea urmăririi vreunei emisiuni de rahat (99% dintre ele).
Acest lucru mi s-a întâmplat azi când am nimerit, pe Prima TV, peste emisiunea Războiul Sexelor. Nu ştiu dacă e şi asta o emisiune fake, de genul celei prezentate de Ernest sau precum cea de la Antena 1 cu amanţii, însă oricum ar fi, aşa o enormitate e greu să produci. Chiar e greu! Pe scurt, mai multe cupluri care trăiesc într-un coşmar relaţional, sunt filmate în cele mai mitocăneşti, nebuneşti, scandaloase şi scandalizante momente. De pildă: el stă în pat şi dă muzica la maxim. Ea urlă din bucătărie spunându-i să dea muzica mai încet. El o dă şi mai tare. Ea apare în dormitor urlând isteric şi smulgându-i telecomanda. El intră în crize şi îi trage o palmă. Ea îi zice că e animal. El începe să se bâlbâie. Ea zice că el seamănă cu mă-sa “aia proastă”. El îi arată că praful nu e şters de o lună. Ea îi zice să-l şteargă el. El zice că nu-i treaba lui. Ea vede un sifon pe jos şi vrea să-l ia. El zice să-l lase acolo, că i se face sete şi trebuie să-l aibe la îndemână. Ea se enervează mai tare. El o stropeşte cu sifonul. End of story.
Băi frate, în condiţiile astea Ralu Filip începe să-mi devină simpatic. O să-mi fac tricou cu el.

Kanalizarea transmisiilor TV

N-am ce face şi trebuie să mă iau din nou de Kanal D. De data asta din cauza transmisiei meciului Steaua – Dinamo. N-am văzut nicăieri, la nici o televiziune, o aşa bătaie de joc faţă de telespectatori. Inserturile publicitare făcute din soft, pe gazon, folosite aproape non-stop (şi din cauza cărora camerele nu focalizau pe suprafaţa din teren pe care se juca în acel moment), au fost o jignire pe faţă la adresa celor care – din păcate! – trebuie să vadă astfel de meciuri importante pe un post de televiziune care încalcă cele mai elementare norme de civilizaţie.
Pentru porcăria asta Kanal D ar trebui să-şi ceară scuze în mod public!

"Senzaţionalul" Mironică

Cu greu reuşesc să rămân calm după un comentariu de-al lui Mihai Mironică din timpul unui meci de Champions League. Iar dacă se întâmplă să joace una dintre echipele mele favorite (cazul lui Manchester, în faţa Romei), calmul meu englezesc se transformă rapid în jihad.
Atâtea exagerări pe minut nu vei întâlni la nici un alt comentator. Mironică e un fel de Dan Diaconescu al transmisiilor sportive. Dacă ar putea, ar umple televizorul cu cartoane pe care să scrie FENOMENAL, FANTASTIC, EXTRAORDINAR, FABULOS. Dacă Roma are 1-0, Manchester e umilită, călcată în picioare, zdrobită (deşi, săracii, joacă în 10 oameni). Dacă egalează United, englezii devin brusc unul dintre cele mai tari team-uri ale lumii. Face Roma 2-1? EXTRAORDINAR! Ce meci de infarct, ce echipă de geniu au romanii!
Mironică nu face parte din tagma de comentatori de tip Cornel Pumnea. Mironică e inteligent şi e tobă de fotbal. Are ritm în verb şi ştie când să respire. Dar pur şi simplu în timpul unei transmisii în direct, probabil din dorinţa de a fi mai spontan ca greierele în faţa furnicii, spune tâmpenii.
Mi l-aş dori mai degrabă pe sobrul şi elegantul Vadim Vîjeu. Mai puţin exploziv dar mult mai echilibrat. Şi exilat în studio alături de un Gabi Balint care ar mai cheli dacă ar mai avea de unde.

Un FHM răsfoibil

Colegul meu, Dan (Scinfo) a realizat un mini-FHM Aprilie, într-o prezentare inedită. Vă invit să o răsfoiţi, în dreapta (musai să aveţi Flash) şi să vă spuneţi părerea despre acest gen de versiune digitală a revistei.

Top 3 American Magazine Covers. Ever.

Acum doi ani, American Society of Magazine Editors (ASME) a întocmit un Top 40 al celor mai cool coperte de reviste din istoria editorială a Americii.

Pe primul loc s-a clasat coperta Rolling Stone din 22 ianuarie 1981, care îl prezintă pe John Lennon gol, în pat, alături de Yoko Ono. Apărută la o lună şi jumătate după asasinarea fostului lider al trupei Beatles, coperta a stârnit un imens ecou în rândurile fanilor, cu atât mai mult cu cât Annie Leibovitz făcuse fotografia cu numai câteva ore înainte de moartea lui Lennon.

Pe locul doi a fost votată coperta Vanity Fair, din august 1991, pe care Demi Moore se arată în toată splendoarea ei de gravidă iar pe 3 o copertă Esquire din aprilie 1968, cu Muhhamad Ali răpus de câteva săgeţi înfipte în el.

Pe celelalte le puteţi vedea aici.

Hai pe ei cu Repriza trei!

De la GSP aflăm că pe TVR 1 se pregăteşte un nou tocşău fotbalistic, moderat de tandemul Ioaniţoaia-Enăchescu. Sunt două aspecte de comentat: primul rezultă din întrebarea logică “de ce nu mai face Ioaniţoaia Recursul Etapei la Antena1?” şi înainte de a desluşi iţele se vede cu ochiul liber că s-a rupt lanţul de iubire şi că, din ce în ce mai abitir, bătrânul lup de mare e tot mai izolat, atât de către Tolontan cât şi de către trustul lui Voiculescu.

Al doilea se referă la formatul viitoarei emisiuni pe care deja o întrevăd ca un alt maraton plictisitor. Cică Ioaniţoaia va sta într-un studiou cu nişte invitaţi iar Enăchescu în altul, la stadion, cu invitaţii permanenţi Dinu şi Lăzărescu. Primii îşi vor da cu părerile despre evenimentele etapei, ceilalţi despre… meciurile etapei. Nimic nou, vechile poveşti doar că, acum, la dublu. Aşa pare, cel puţin. Să vedem ce va fi.

March Magazine Covers

Câteva dintre cele mai interesante coperte de reviste apărute în lume, în luna martie (unele sunt de aprilie deja). Care dintre ele vă place în mod deosebit?

Magazine covers

Din când în când voi posta imagini cu copertele revistelor apărute în lume, mai vechi sau mai noi.
Încep cu Harper’s Bazar, revistă pentru femei veche de când lumea, celebră peste Ocean şi foarte curând celebră şi la noi.

Cele trei coperte sunt din 1867, 1901, respectiv 1917.

Ramarcaţi pay-off-ul numărului din 1867: “A repository of fashion, pleasure and instruction“. Mă întreb dacă la “şedinţele foto de atunci” pictorii erau asistaţi de stilişti, make-up artişti şi hair-stilişti… În caz că da, “stilistul” avea de cărat kilograme de haine. Mult mai uşor job-ul ăsta în zilele noastre.