Din Las Vegas m-am ales cu un Zune. Pentru cei care nu ştiu, Zune este player-ul celor de la Microsoft, scos pentru a concura iPod-ul.
Pe mine iPod-ul nu m-a vrăjit niciodată. Iar acum, când am văzut la faţa locului ce nebunie de industrie a putut declanşa… cu atât mai puţin. De aceea alternativa Zune o iau mai degrabă ca un “sâc-sâc” vizavi de marele succes al lui Steve Jobs.
Bun, legat de player în sine. Are 30 GB, are wireless (adică poţi comunica direct cu alte Zune-uri din zonă), are radio FM, poţi asculta fişiere audio, vedea fişiere video dar şi fotografii. Ce e mai cool în raport cu iPod-ul: în primul rând display-ul mult mai mare (44% mai mare!). Chiar poţi vedea un film (în avion, tren sau unde te nimereşti) în condiţii decente. Apoi – poate mai puţin important – radio-ul fm. Şi nu în ultimul rând wireless-ul, cu precizarea că deocamdată el nu-mi foloseşte la nimic. De ce? Pentru că Zune urmează să vină în Europa undeva pe la sfârşitul anului, deci până la eventuala Zune-izare a Bucureştiului mai e. Deocamdată Microsoft încearcă de zor să atingă 1 milion de exemplare vândute în State. Şi se pare că până pe 30 iunie vor reuşi. Acolo, preţul unui Zune este de 250 USD.
Sincronizarea se face prin intermediul unui progrămel (sincer, mă aşteptam să fie mai simplu ca la iPod, acolo unde pe mine mă enervează teribil iTunes-ul. E ceva mai simplu, dar tot cam dracu’ ăla e). Cât despre baterie, o bilă albă: ţine ceva mai mult ca la iPod.
Una peste alta, e un player mişto, cu un “îndemn” interesant: Welcome to The Social!
Individul de sorginte canină din stânga se numeşte i-Dog. L-am găsit pe străzile din Nashville şi m-am gândit că n-ar fi rău să iau acasă un câine american, să-l pun de pază şi să sperie oile. Numai că i-Dog nu vrea şi pace să stea de pază! Pentru că nu ştie. Dar ştie să cânte. Adică îi înfig mufa în laptop, dau drumul la muzică şi muzica se aude… din el. Se hrăneşte numai cu melodii şi e very happy dacă îi dai muzică en-gros. În funcţie de muzica pe care i-o livrezi îşi schimbă starea de spirit: dă din urechi, scutură din cap, îşi aprinde ledurile multicolore de pe cap. Iar dacă vreme mai îndelungată îl hrăneşti cu muzică de un anume fel, el va rămâne setat pe acel “mood”. De exemplu, dacă asculţi mult jazz sau soul, jocul de lumini va fi predominant albastru, dacă asculţi rock, atunci i-Dog se înroşeşte. Iar dacă nu-i asiguri hrana, se supără şi începe să latre. E un personaj tare simpatic. Mai multe despre el, aici. Şi o demonstraţie aici.
Nokia a lansat în România “computerul” N95. Am participat la evenimentul de lansare şi mi-a plăcut faptul că a fost “altceva” decât o conferinţă de presă obosită.
A fost o cursă prin oraş, cu indicii oferite în locaţii diverse, cu puzzle-uri ce trebuiau rezolvate, cu un joc de black-jack, cu o cursă de carturi şi, în final, cu un seif de deschis cu codul care trebuia “compus” pe drum (by the way, echipa din care am făcut parte a câştigat!). Aveai la dispoziţie un N95, cu GPS, şi trebuia să te descurci în trafic cu el.
Bine, GPS-ul nu e cine ştie ce (sunt hărţi de la Google Maps iar dacă ar fi să te iei după traseele arătate pe telefon ai ajunge în… cosmos) însă una peste alta N95-ul e o sculă cool, unul dintre cele mai tari device-uri la ora actuală. Cum nu sunt un fan al seriei N (îmi place doar N73) – N95 e o surpriză plăcută. Şi asta chiar dacă e un telefon slide, care, glisează (deschizându-se) inevitabil în buzunarul de la blugi.
Pentru fanii telefoanelor mobile cu cameră video, există acum un site românesc pe care aceştia îşi pot încărca fără probleme “creaţiile”.
Site-ul îl poţi accesa aici. Trebuie doar să te înregistrezi (click pe Login), apoi poţi face upload, de preferat fiind ca filmuleţele să fie în format 3gp.
Partea şi mai fun este însă că îţi poţi încărca filmul şi direct din telefon, via wap sau ce conexiune ai p-acolo. (adresa pentru accesat, direct de pe telefonul mobil este: www.rring.ro/movies/movies_mobile)
Şi totally fun e că site-ul generează un cod embed astfel că îţi poţi pune filmuleţul pe blog, pe site sau pe ce vrea muşchiul tău sternocleidomastoidian.
Retromobil este cel mai prestigios salon auto clasic al Europei. 120.000 vizitatori vin la Paris pentru a admira modele de automobile, motoare sau bărci peste care au trecut anii dar care au rămas în legendă.
De exemplu:
* Un Mercedes-Benz 300 SLS de la jumătatea anilor 50. Modelul a fost pilotat de Paul O’Shea la campionatele Statelor Unite 1957, Clasa D, dar a intrat şi în producţia de serie.
* Un Ferrari GTO, model 1962, care a făcut parte din colecţia lui Nick Mason, toboşarul lui Pink Floyd. 12 cilindri sub capotă.
* Un Peugeot CD/204, creat în 1962, care a luat parte la celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans. 1130 cm cubi, 103 CP.
A reînceput nebunia cubului Rubik. Ăştia mai mici probabil habar n-au ce-i cu cubul ăsta, aşa că, măcar pentru ei, trebuia să i se dea un nou impuls drăciei inventate (în 1973) de Erno Rubik, sculptor şi profesorul de arhitectură ungur.
Îmi amintesc că primul cub l-a luat prin 1982, cu 200 de lei, de la colegul meu Remus al cărui tată era arbitru de hochei şi care aducea cuburi din Ungaria. 200 de lei era o sumă frumuşică, dar la naiba!, era cool să ai cub Rubik original. Am învăţat să-l fac cam într-o lună, mai întâi o faţă (mare victorie) apoi cu totul, după un algoritm complicat. Eram bolnav de pojar şi “rezolvam” cubul. Imediat a început goana după recorduri. Nu-mi amintesc foarte bine dar parcă personal best-ul meu a fost undeva în jur de 2 minute. Ca să-l faci mai repede exista un secret: dezmembrai cubul şi îi ungeai mecanismul cu lapte Doina. După care îl asamblai la loc şi mergea… ca uns!
Există 519,024,039,293,878,272,000 aranjamente posibile pentru cubul în varianta 3×3x3 (există şi variantele, mai puţin populare 4×4x4 şi chiar 5×5x5). Cu toate astea sunt doar 12 moduri în care poate fi rezolvat.
În perioada de glorie a cubului (începutul anilor ‘80) exista chiar şi un newsletter trimis de Rubik. Industria avea să explodeze rapid. Primul campionat a fost organizat la Munchen de Guiness Book iar câştigătorul (un neamţ) a rezolvat cubul în 39 secunde.
Recordul mondial a fost stabilit recent, pe 6 august 2006, de Toby Mao, la “naţionalele” Statelor Unite: 10,48 secunde.(vezi mai jos!) În filmul In Pursuit of happYness, Will Smith (nominalizat Oscar 2007 pentru acest rol) apelează la cunoştinţele sale în rezolvarea cubului pentru a-l impresiona şi a-l determina pe directorul unei mari firme să-l cheme la interviul care-i va schimba viaţa.
